În acest an se comemorează 50 de ani de la moartea celui care este cunoscut drept inventatorul Pilelor K, Nicolae Vasilescu Karpen, dispozitive în jurul cărora s-a creat o adevărată aură de legendă și mister privind modul lor de funcționare.
Născut la Craiova la 10/22 decembrie 1870, a urmat tot aici școala primară și apoi studiile liceale, pe care le-a absolvit la Colegiul Național Carol I. Pentru a deveni inginer, a urmat studiile la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, pe care le-a absolvit în 1891, ca șef de promoție.
După trei ani de activitate ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice a plecat la Paris, unde a urmat, în paralel, cursurile Facultății de Științe de la Universitatea din Paris și pe cele ale Școlii Superioare de Electricitate, unde l-a avut ca profesor pe Paul Janet. În 1900 a obținut diploma Școlii Superioare de Electricitate, iar în 1902 obține titlul de licențiat de la Facultatea de Științe a Universității din Paris. În anul 1904 își ia doctoratul cu teza Recherches sur l'effet magnétique des corps electrisés en mouvement, susținută în fața unei comisii formate din Gabriel Lippmann (președinte), Henri Poincaré și Henri Moissan (membri). Studiind curenții de convecție produși de corpuri electrizate în mișcare, Vasilescu Karpen are meritul de a fi contribuit, prin verificare experimentală, la stabilirea unei legi generale a teoriei câmpului electromagnetic, și anume la legea circuitului magnetic.
În anul 1905 s-a întors în țară și a inaugurat cursul de electricitate și electrotehnică la catedra cu acest profil înființată atunci în cadrul Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București. Numit director al acestei școli, are meritul de a fi elaborat - pe baza unui studiu amplu, documentat și realist - proiectul de transformare a acesteia în Școală Politehnică. Numit rector al noii universități, N. Vasilescu Karpen a deținut această funcție timp de 20 de ani, până în 1940, aducând o contribuție remarcabilă la dezvoltarea acestei instituții.
Dintre lucrările sale inginerești se remarcă construcția tunelului Berești pe linia Bârlad-Galați, proiectarea de centrale electrice și electrificarea orașelor Câmpina și Constanța, stația de telegrafie fără fir (TFF) de la Băneasa. În 1915, în timpul primului război mondial, a construit din însărcinarea Ministerului de Război stația de TFF cu rază mare de acțiune (aproximativ 2000 km), cu materiale exclusiv din țară, care funcționa cu o regularitate excepțională, unică în Europa.
Nicolae Vasilescu Karpen și-a consacrat cu pasiune mare parte din viață cercetărilor științifice, cu rezultate deosebite, care l-au consacrat ca om de știință de valoare mondială. Preocupările sale s-au îndreptat în domenii precum: electricitatea și electrotehnica, pile electrice, electrostatica, electromagnetismul, electrochimia, magnetismul terestru, biologia și atomismul. În aerodinamică este primul cercetător care a explicat zborul păsărilor pe timp cu vânt variabil, modul de captare a energiei vântului cu viteză orizontală variabilă, în același plan sau în plane orizontale suprapuse. A explicat pentru prima dată mecanismul presiunii osmotice, combinând unele păreri a lui Van't Hoff și William Ramsey.
A fost primul care a propus ca o nouă soluție, utilizarea curenților purtători de înaltă frecvență pentru ameliorarea în mare măsură a transmisiilor telefonice la mare distanță, care a fost dezvoltată ulterior sub forma denumită multiplexare de frecvență (curenți purtători). În domeniul chimiei-fizice, Vasilescu Karpen și-a adus contribuția prin introducerea unei noi ipoteze a existenței electronilor liberi în lichide. Astfel, a elaborat teoria electronică a lichidelor, prin care se explică numeroase fenomene necunoscute sau greșit interpretate. În momentul elaborării acestei teorii, singura teorie cinetică a fenomenelor electrochimice era cea a lui Nernst din 1888, când electronul nu era cunoscut încă. Noua teorie explica diferența de potențial între metal și electrolit, dând expresia verificată de experiențe a acestei diferențe - efectul Volta, atacarea metalelor de către acizi și alte fenomene.
Vasilescu Karpen a inventat o pilă electrică pe care a denumit-o Pila K, ce folosește temperatura mediului ambiant. De asemenea, a inventat pila care folosește energia oxidantă din alcool (1934), pila electrică cu clorură de argint (1953) și pila electrică cu concentrație de oxigen și termodinamică (1955). Cele mai bune rezultate pe care le-a obținut au fost realizate în anul 1956, cu pila pe care a denumit-o K2'.
Preocupările sale în domeniul inovării au făcut să fie numit președintele comisiei care a pregătit în anul 1921 un anteproiect de lege privind brevetele de invenție; alături de el au mai lucrat ing. Gogu Constantinescu, ing. Mihail Manoilescu, ing. G. Fratostitzeanu, lt.col. Gh. Popescu, avocat C. Colintineanu, avocat C. Corodeanu și ing. Raphael Racovitză, șeful Oficului de Proprietate Industrială din România. Din păcate, documentul rezultat nu a întrunit aprobarea forurilor conducătoare, astfel că nici nu a mai fost discutat în parlament.
La data de 4 ianuarie 1927, după cum se afirmă în documentele AGIR, s-a constituit Comitetul Electrotehnic Român sub conducerea Prof. Dragomir Hurmuzescu în anul 1927 și a profesorului Vasilescu Karpen în anul 1928, care au devenit și vicepreședinți ai Comisiei Electrotehnice Internaționale (IEC) după ce în anul 1927 România a devenit cea de-a 26 țară membră. Apreciat ca specialist, a fost chemat ca ministru al industriei și comerțului în 1931.
Pentru meritele sale a fost ales membru al Societății Franceze a Electricienilor, alături de savanți precum Niels Bohr, Ernest Rutherford și Nikola Tesla. În anul 1941, Politehnica din București i-a acordat titlul de doctor honoris causa. A fost ales membru corespondent al Academiei Române (5 iunie 1919), apoi membru titular (6 iunie 1923), vicepreședinte (1930-1932 și 1942-1944) și președinte al secțiunii științifice (1945-1948).
Prof. univ. Matei Marinescu l-a caracterizat astfel: Inginerul, profesorul, savantul Vasilescu Karpen a fost omul de omenie, de o rară modestie și sensibilitate sufletească, receptiv la greutățile altora, care a încurajat și ajutat personal tineretul studios și talentat.
A încetat din viață la 2 martie 1964, la venerabila vârstă de 94 ani, în București.